Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
EȘTI AICI: Index » Proiecte » Dezvoltare Economică Durabilă prin creșterea calității resurselor umane din mediul rural » Beneficiarul proiectului
Beneficiarul proiectului
Asociaţia Inter Concordia este o organizaţie neguvernamentală, non profit care derulează dfierite proiecte, acţiuni, iniţiative, proiecte, activităţi, studii, şi cercetări pentru a identifica problemele şi soluţiile specifice în vederea îmbunătăţirii situaţiei grupurilor vulnerabile şi în vederea dezvoltării comunităţilor dezavantajate, comunităţile rurale fiind o zonă în care asociaţia este specializată, prin prisma activităţilor derulate.
De asemenea, echipa Inter Concordia colaborează şi realizează diverse schimburi de bune practici cu organizaţii transnaţionale cu experienţă atât în implementarea proiectelor din fonduri structurale cât şi în adresarea problemelor sociale specfice ale persoanelor defavorizate şi în dezvoltarea zonelor dezavantajate
Citește update-urile pe
Și noi folosim
Vezi promo-ul pe